Din nou si din nou si din nou!

Uite ca este iar un nou inceput de saptamana. Timpul zboara extrem de repede si nu se opreste nici macar pentru a imortaliza o clipa din intreaga noastra viata. Asa ca, a trecut si banchetul de sfarsit de clasa a XII-a, care peste ani si ani va fi o amintire foarte frumoasa. A fost foarte frumos, am trait fiecare clipa cu intensitate maxima, dar a trecut la fel de repede.
Dar acum vreau sa trec la altceva. Azi am dormit toata ziua pentru ca am fost foarte obosita, si mai pe la 7 si ceva, am vorbit cu fetele sa iesim putin la o terasa. Zis si facut, pana la ora 8 jum ne-am strans toti, am stat, am ras, am glumit, am vorbit despre noaptea care tocmai a trecut si la 10 si cateva minute am ajuns acasa.
Nimic dubios. Dar apoi a inceput a mea mama ca "o mai tin mult intr-o veselie" pentru ca mai am doar 2 saptamani in care pot sa invat si ca incepand de joi seara nu fac altceva decat sa ies. Joi am iesit in oras cu colegii dupa ultimul sunet. Sambata am iesit vreo 2 ore pe teresa, aseara a fost banchetul si acuma seara am iesit din nou o ora jumate. Ei i se pare extrem de mult si chiar nu intelege ce gasesc distractiv in a iesi atat de mult. Ca nu fac nimic, ca nu stiu decat sa ies cu fetele la barfe, cum prind ocazia cum plec de-acasa.
N-am zis absolut nimic, am tacut doar pentru ca nu avea niciun sens sa ii spun ca anul asta n-am iesit intr-un club de la Valentine's day pana joi. Dumnezeule, a venit vara, simt nevoia sa ies, nu pot doar sa stau inchisa intre 4 pereti sa invat. Nu suport monotonia si nu suport sa fac aceleasi lucruri in fiecare zi. Daca felul ei e total diferit de al meu si ea prefera sa stea inchisa in casa, in pat decat sa iasa, atunci e problema ei. Inteleg ca deja la ea se pune altfel problema din cauza ca lucreaza si ca atunci cand e acasa prefera sa nu mai iasa ca sa se odihneasca, dar eu...eu nu am 40 de ani. Abia am 19.
Toata lumea imi spune sa rezist si stiu ca nu am altceva mai bun de facut pentru ca nu am nicio alta alternativa, dar abia astept sa ma marit ca sa pot pleca de-acasa, pentru ca nu plec la facultate in alt oras din pacate. Stiu ca nu gandesc tocmai ok momentan si ca familia inseamna totul in viata, dar m-am saturat doar de critici. Si culmea e faptul ca mama ma intelege in mai toate problemele mele, mai putin iesitul in oras, dar nu se gandeste la faptul ca de un an de zile nu mai ies asa de mult, ies mai mult sa ma plimb si ca, ce e cel mai important, aproape ca nu-i mai cer bani decat atunci cand chiar e necesar.
Si stam si ne intrebam de ce adolescentii nu vorbesc cu parintii. Pai pentru ca multi parinti, din cauza ca au trait alte vremuri, nu pot sa isi inteleaga proprii copii, nu pot sa se transpuna in timpul de-acum si la varsta lor. Refuza efectiv sa isi aduca aminte de vremea cand ei aveau anii nostrii si ca aveau si ei nevoie de putina libertate, de intelegere din partea parintilor...mama de exemplu, in familia ei nu a avut parte nici de libertate si nici de intelegere cand a fost de varsta mea, parintii ei au stiut una si buna, dar vad ca si ea face la fel in unele privinte, ca sa nu mai vorbesc de tati.
Stau sa ma intreb daca si eu o sa ma comport la fel cu proprii mei copii, daca si eu am sa fac la fel ca mama...deoarece se spune ca, in viitor, copii se comporta dupa cum vad acasa... Nu vreau sa o judec pentru ca stiu ca multe lucruri le face din prea multa iubire, dar vreau sa ma lasa sa dau singura cu capul ca sa invat din propriile mele greseli. Nu mai sunt acea fetita de 3-4 ani care avea nevoie de mama tot timpul, am crescut si vreau sa imi iau zborul incet incet. Vreau sa ma inteleaga, sa realizeze ca la varsta mea nu pot sa stau inchisa in casa, sa realizeze faptul ca sunt capabila sa invat si daca nu ma bate la cap in fiecare zi cu asta, sa vada ca am devenit mai responsabila decat atunci cand aveam 8ani...ca efectiva am crescut si m-am maturizat si ca am nevoie de alte lucruri fata de ea. Atat vreau...nu cred ca cer prea mult!