Alexandra

Alexandra

Da din aripi si gaseste

miercuri, 7 iulie 2010

Gândăcelul Boc

Gândăcelul Boc

De ce m-ai prins in pumnul tău,
Si m-ai forţat? Tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare
Când tu mă strângi atât de rău?

Primar ca tine-am fost şi eu,
Şi-am renunţat la primărie,
Şi milă trebuia sa-ţi fie
De plânsul şi mandatul meu!

Din tihna mea din Mănăştur
Tu m-ai chemat la Bucureşti,
Si mi-ai promis c-o să mă creşti.
Acum mi-e clar, te doare-n cur.

De ce mă laşi acum în pom?
Când toate am făcut ca tine.
Azi plânge Clujul după mine
Şi plâng şi cursele Tarom.

Şi plânge mama mult de tot
Că i-au tăntit în plen baiatulAliniere în centru
Şi vede la teve tot satul
C-a luat-o premieru-n bot.

Şi ochii tatei lacrimi storc
Cu ei în zare tot rămâne.
Îndură-te de ei, stăpâne
Şi lasă-mă să mă întorc.

Mi-aş lua bilete la low cost
Că azi m-au cam uitat piloţii.
Nu le mai tremură chiloţii
Ca când eram şi eu ce-am fost.

Aşa plângea un ardelean
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi la deschis Basescu după
Ce-l tot strivise an de an.

A încercat să-l mai învie:
I-a mulţumit pentru curaj.
Dar ardeleanul în picaj
S-a prabuşit pentru vecie.

Scârbit de fapta ta cea rea,
Degeaba-l plângi pe Boc cu zile.
Ci mergi spaşit acum şi zi-le
Clujenilor, isprava ta.

Mai zi-le că de-acum ai vrea
Să nu mai tot striveşti de zid,
Oricare gâză de partid
Care-a trecut prin faţa ta.

Iar ca poet, zi-le c-ai vrea
Să aperi orice vietate,
Oricât de fără-nsemnătate,
Si cu oricâtă voluptate
În cur, săraca, te-ar pupa.


Sursa: www.catavencu.ro

11 comentarii:

  1. Cam fara rima, da merge :))

    PS: Crezi ca nu ma laudam cu ele pana acum de era? :)) O sa-ti zic maine :p

    RăspundețiȘtergere
  2. ehh pai nah si pretentii acuma, oricum mai nou poeziile au versuri libere si nu mai au nevoie de rima:))
    pai nu vi s-au afisat rezultate?sau ai facut contestatie?

    RăspundețiȘtergere
  3. Contestatie. O sa fac maine un post legat de asta si o sa afli toate detaliile :D

    RăspundețiȘtergere
  4. nu stiu care dintre cei doi ar arata mai bine pe post de gandac.

    RăspundețiȘtergere
  5. ce tare :))))...
    la poezia asta cand eram mica am plans...acum adaptata am ras:))

    RăspundețiȘtergere
  6. felicitari pentru note< credeam ca situatia este mult mai critica! Te pupam si bafta la noroc in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  7. oglindeste fata sumbra a realitatii

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamne cat de subtil dar totusi comic :))) imi place , cred ca e prima data cand rad azi :)))

    RăspundețiȘtergere