Lumea in care traim

Se spune ca atunci cand in sfarsit ti-ai gasit sufletul pereche, pe care poate l-ai cautat ani de-a randul, ti-ai gasit in sfarsit linistea si drumul in viata. Dar ce se intampla atunci cand intervine invidia oamenilor din jur? Oameni care poate nu sunt multumiti cu viata lor si care, din motive pe care inca nu am reusit sa le descopar, nu suporta sa vada ca persoanele din jurul lor sunt fericite. Tocmai oamenii, care sunt capabili de actiuni desavarsite si sunt inzestrati cu calitati pozitive, pe care in timp majoritatea le transforma in calitati negative. Chiar si J.J.Rousseau spunea ca "omul este bun de la natura dar societatea il corupe". Traim intr-o lume in care, in majoritatea cazurilor, domina invidia, in care satisfactiile cele mai mari le ai doar dupa ce ai facut rau unei persoane, dupa ce ai ajuns sa faci ceva important, "calcand pe cadavre" cum se spune. O lume in care, chiar si prieteniile, se pastreaza doar din interes, doar pentru simpla idee ca, persoana care iti este prieten, iti poate fi de folos la un moment dat. Se lasa la urma toate calitatile unei persoane, tot ceea ce a reusit sa faca prin propriile forte si se masoara doar partea interesata, care intr-o anumita situatie ne poate fi de folos. Dupa ce am epuizat partea interesata, legaturile incep sa se raceasca pe fondul unor motive banale, iar persoanele care pana atunci ne erau prieteni sunt excluse din viata noastra la fel de usor ca si atunci cand arunci ceva la gunoi, care nu iti mai este de folos. Traim intr-o lume in care, cu riscul de a ma repeta, fiecare dintre noi se afla intr-o fuga continua de interese, o lume in care grosimea portofelului, cheia de la masina si kilogramele de aur de pe tine vorbesc. Cand reusesti sa te rupi de toate aceste lucruri, sa fii tu, sa te comporti natural, sa iti impui sa reusesti prin fortele tale, sa ai langa tine un numar foarte mic de persoane dezinteresate care te apreciaza pe tine ca om, persoane care stiu sa rada si sa zambeasca, dar care stiu sa si planga atunci cand este cazul. Dupa toate acestea, singurul lucru de care mai ai nevoie este acea persoana, care iti ofera linistea si fericirea de care ai nevoie, care prin prisma sentimentului reciproc, cele doua fiinte se contopesc si devin o singura fiinta. Atunci poti spune ca ai o viata implinita si ca ai parte de tot ce viata iti poate oferi mai bun.

"Ca sa fii respectat, incepe prin a te respecta tu insuti"-Arghezi

Respectul este o atitudine, un sentiment de stima, de pretuire deosebita, fata de cineva sau ceva. Nevoia de respect reprezinta o caracteristica umana, care ajuta la definirea relatiilor personale si sociale, insa pentru a putea fi respectati, in primul rand trebuie sa ne respectam pe noi insine.
Pe de o parte, o persoana care nu se respecta pe sine, nu poate sau nu stie sa ii respecte pe ceilalti, astfel ca un om caruia ii lipseste respectul de sine se compara tot timpul cu persoanele din jurul sau, deoarece nu are incredere in propriile forte si valori. Respectul fata de sine se invata atunci cand parintii incep sa se manifeste fata de noi, fata de personalitatea noastra. Daca parintii ne pretuiesc si ne trateaza cu respect, avem tendinta de a adopta aceasta atitudine in ceea ce ne priveste pe noi insine, astfel, persoanele din jurul nostru, se vor comporta cu noi in aceiasi maniera in care noi ne tratam. Dostoievski spunea ca "respectandu-te pe tine insuti, impui respect celorlalti". Daca nu invatam respectul de sine de la parinti, putem noi insine sa ne autoeducam respectul fata de propria persoana, fiind astfel constienti de fortele si valorile noastre si chiar de unicitatea noastra ca om.
Pe de alta parte, exista si cazuri in care persoanele percep sentimentul valorii de sine, ca fiind mai mare sau mai mic decat este in realitate. Daca minimalizam sentimentul valorii de sine, vom ajunge sa ne consideram inferiori celorlalti si vom ajunge sa nu mai avem incredere in noi si in valorile noastre. Insa un simt prea inalt al propriei valori poate fi la fel de problematic, deoarece dand o atentie mai mare valorii personale, riscam sa devenim increzuti, sa avem o atitudine se superioritate fata de ceilalti, atitudine care nu isi are rostul.
Adevaratul simt al valorii se contruieste treptat, etapa cu etapa, cu mandrie fata de realizarile adevarate. John Milton spunea ca "Nimic nu este mai de pret decat respectul de sine, bazat pe ceea ce este just si corect". Prin urmare, respectul de sine este foarte important, deoarece este modul prin care putem ajunge sa fim respectati.

Placerea de a cunoaste

"Placerea durabila a vietii este descoperirea lumii din nou. Cu adevarul sau eroarea ei; nu intereseaza."-Tudor Arghezi
Lumea in care traim, este o sursa nesecata de nou si de imprevizbil, astfel, toate incercarile noastre de a cunoaste lumea si tot ce poate ea sa ofere, sunt intotdeauna actiuni, care pot aduce si placeri, dar si satisfactii.
Daca stam sa ne aducem bine aminte, placerea de a descoperi lumea si de a descoperi lucruri noi a inceput odata cu nasterea noastra.Pe parcursul copilariei, fiecare dintre noi, a retinut in suflet un strop din bucuria si inocenta de a fi descoperit lumea, pas cu pas, de a fi descoperit tot felul de lucruri noi, chiar si dintre cele care ne inconjoara, atunci cand eram doar niste omuleti si toate lucrurile ne pareau marete.
Practic, de cand ne nastem, viata noastra reprezinta o incercare de a gasi raspunsuri la tot felul de intrebari, iar in momentul in care gasim raspunsurile pe care le cautam, avem parte de o anumita doza de satisfactie, aflarea acestor raspunsuri putand sa reprezinte o sursa a bucuriilor sufletesti.
Placerea durabila a vietii reprezinta lumea in care traim, lume care nu este niciodata la fel, lume care continua sa ne fascineze, deoarece niciodata nu stim ce se poate intampla sau la ce anume ne putem astepta. Incercam sa descoperim "multitudinea de culori" pe care, lumea in care traim, o ofera, incercand de asemenea sa si intelegem.In aceasta lume, suntem asemeni unor initiati, la fel ca si Hyperion din "Luceafarul" lui Eminescu, care, nemuritor fiind, nu ar fi stiut sa se comporte in postura de muritor in aceasta lume si ar fi trebuit sa invete, pas cu pas, totul, la fel cum face fiecare dintre noi, din prima sa zi de viata.
Practic, trebuie sa ne focalizam atentia asupra faptului ca fiecare om ar trebui sa perceapa lumea sa ca fiind in permanenta schimbare, in permanenta reinventare si observarea lumii necesita rabdare, necesita efort, observare care poate oferii satisfactii nebanuite si, mai ales, o placere de durata sau mai bine spus, un sens superior vietii noastre.

Tot din categoria Azi...

"Omul este in mod natural o fiinta sociala" spunea Aristotel.
Tot el spunea ca omul care este lipsit de "o cetate, se afla fie mai presus, fie mai prejos de om" si ca practic, omul lipsit de o cetate este asemeni cu acel om pe care Homer il ponegreste, adica omul "fara un neam, fara o lege si fara un salas".
Aristotel nu era de acord cu conceperea societatii umane drept ceva de ordinul artificialului.Inzestrat cu limbaj, fiinta rationala si etica, omul nu este o simpla existenta biologica, ci are o multitudine de aspiratii, dintre care cea mai cuprinzatoare ar fi aceea a obtinerii fericirii, care nu este insa posibila in conditiile solitudinii.
Aristotel suntine ca "omul este o fiinta sociala", datorita faptului ca "dintre toate vietuitoarele, numai omul are limbaj" si ca limbajul este o insusire proprie omului, deoarece serveste "exprimarii utilului si daunatorului, astfel omul este singura fiinta care sesiseaza dreptul si nedreptul".
El sustine ca fiecare om este asemeni "partilor fata de intreg" si acel om care este incapabil sa existe intr-o anumita comunitate sau este incapabil sa isi intemeieze o familie, este considerat ca fiind "o fiara sau un zeu".
Se spune ca omul se naste inarmat cu posibilitatea de a realiza "intelepciunea practica", virtutea, cu posibilitatea de a-si implini menirea pe acest pamant, dar in acelasi timp, aceste posibilitati se pot foarte usor folosi "in scopuri opuse".Tocmai de aceea, Aristotel sustine ca "omul este cel mai nelegiuit si mai salbatic in lipsa virtutii si este cel mai nesatul de dragoste si hrana".

Cateodata exista si o realitate minunata

Incepi deodata sa realizezi ca in lumea asta mare, reprezinti si tu ceva. Este mult mai sublim atunci cand ajungi sa realizezi ca pentru cineva anume, tu reprezinti lumea.
Realizezi ca ajungi sa fii dependent de persoana pentru care tu reprezinti lumea, ca ajungi sa ti se faca dor din ce in ce mai des si de asemenea, ca porti mereu in minte, dar si in suflet, doua cuvinte, care pentru unii pot parea banale, "te iubesc".
Realizezi, ca amalgamul de sentimente, ce explodeaza in interiorul fiintei tale, te face mai boem si te ajuta sa iti descoperi anumite parti ale personalitatii, pe care poate pana acum nu le-ai obesrvat, cea mai intalnita in acest caz fiind sensibilitatea.
Realizezi ca orice lucru care ti se intampla, il impartasesti cu persoana iubita, chiar daca ce ti se intampla este bine, rau sau chiar plictisitor.
Realizezi, ca de multe ori, nu este nevoie sa spui ce se intampla cu tine si ca este de ajuns un semn, un gest sau chiar mimica fetei pentru ca cealalta persoana sa isi dea seama.Realizezi ca te poti multumi in acele momente si cu faptul ca cealalta persoana te ia in brate si sta cu tine, rupti de lume, intr-o tacere sublima, dar care, pe masura ce timpul trece, devine ceva maret, care in esenta este ceva foarte simplu dar care grija, dorinta de protectie si afectiunea celeilalte persoane.
Realizezi ca este foarte usor sa ceri iertare sau sa iti ceri scuze, chiar daca esti o persoana foarte orgolioasa, care nu obisnuia sa faca astfel de lucruri.
Realizezi ca incepi sa devii o fire mult mai romantica, care este capabila sa pretuiasca si lucrurile mai marunte, dar care sunt pline de incarcaturi afective extraordinare.Chiar simpla panorama a cerului vazut noaptea, ti se pare mai sublima.
Realizezi de fapt ca, prin simplul fapt ca ai vrut sa ai parte de iubire si la momentul la care a aparut, ai crezut in ea...ai parte din plin de cel mai mare sentiment, si nu doar tu ai parte de el, ci si persoana care impartaseste cu tine acest sentiment!

Cassa Loco- O zi perfecta

Fara cuvinte

Aseara ma pun in pat in ideea ca vreau sa ma pun sa dorm. Ca tot omul, deschid si eu tv-ul si tot butonez din cauza ca nu gaseam nimic la ce sa ma uit. Tot schimband canalele, ajung la un anumit post, unde tocmai era in toi emisiunea (de o prostie rara de altfel). Nu stiu de ce, dar am stat sa ma uit putin...cand ce sa vezi... 2 blonde sunt intrebate care este inaltimea Palatului Parlamentului.
Cele doua domnisoare, amandoua fiind din Bucuresti, se uita una la cealalta, si isi pun una alteia intrebarea socanta "Auzi fata, da care este Palatul Parlamentului?".Se tot gandesc ele ceva timp si una ii spune celeilalte ca Palatul Parlamentului trebuie sa fie acele unde sta si Basescu, insa cealalta o contrazice si ii spune ca nu e adevarat pentru ca Basescu sta la Casa Poporului. Se tot contrazic ele pe tema asta, dar pana la urma se dau batute pentru ca nu isi dau seama care este de fapt Palatul Parlamentului si trec la estimarea inaltimii lui.
Stau ele pe ganduri si chiar daca nu isi dau seama care este acea cladire, avand in vedere ca este destul de celebra si au auzit macar de ea, ajung la concluzia ca este cam atat de inalta cat este si un bloc de 10etaje si ca ele cred ca un etaj al blocului ar trebui sa aibe cam in jur de 3m inaltime. Bun...acum incepe greul...
Una dintre domnisoare se pune ea sa socoteasca si cum un bloc are 10 etaje si un etaj are 3m, deci rezulta prin regula matematicii ca un bloc de 10etaje are 300de m inaltime. Aceiasi domnisoara vine si completeaza ca, in concluzie, Palatul Parlamentului ar trebui sa aibe jumatate din rezultatul obtinut de ele si raspunsul lor final la intrebarea "Care este inaltimea Palatului Parlamentului?" este 50m.
De unde pana unde mai nou 10 inmultit cu 3 fac 300 si jumatate din 300este 50 tine de o logica stralucita!

Cum sa faci asemenea emisiuni pe care sa le difuzezi la ore de maxima audienta?
Cum sa ne uitam noi la asemenea emisiuni?
De ce ne place sa punem in fata numai prostia oamenilor?
De ce, chiar daca emisiunile sunt un pamflet, trebuie sa fie doar despre prostie?
Chiar nu avem ce sa aducem in fata decat prostia si incultura oamenilor?

Ce este felatia?

O mica discutie intre doua domnisoare...

Vai de noi...

Cica acum 40 de ani, o mireasa a murit la Gesti, chiar in ziua nunti, intr-un accident de masina.
S-a constatat de asemenea ca in ultimii 2 ani, au murit 12 barbati langa troita ridicata in memoria miresei.
In concluzie cica, nimeni nu poate sa isi explice altfel de ce mor atatia barbati in acea zona, decat prin faptul ca exista un blestem, si anume blestemul miresei moarte, care cica nu se poate odihni si isi cauta sotul, pierdut in acelasi accident.
Oamenii foarte inspaimantati au chemat preotul sa sfinteasca locul, politistii fiind si ei foarte ingrijorati de numarul din ce in ce mai mare al accidentelor mortale, in care sunt implicati doar barbati.

Cica (incepe sa imi placa cuvanul) asta este una dintre principalele stiri de la ora 5, difuzata la PRO TV.
Si cum omul peste tot vede numai blesteme, o sa ajungem ca nu o sa mai trecem prin judetul Dambovita, sau si daca trecem prin judet, vom evita sa trecem prin Gaesti, ca de, sa nu cumva sa dam si noi de mireasa moarta si bum, sa facem ditamai accidentul.